2020.07.03: „Pelerinaj în Țara Sfântă” de Vasilica Mitrea

În ciclul „Scriitorii constănțeni pe drumul către CONSTANȚA - Cetate a Literaturii UNESCO” editura Anticus Press a publicat recent jurnalul de călătorie „Pelerinaj în Țara Sfântă ” al scriitoarei Vasilica Mitrea, președintele Ligii Scriitorilor Dobrogeni. Vă redăm în continuare selecțiuni din acest volum care este, în același timp, atât o invitație la drumeție cât și un îndemn la meditație.

PREFAȚA

Cartea „Pelerinaj în Țara Sfântă” a cărei autoare este scriitoarea Vasilica Mitrea, se prezintă ca o carte documentar și nu numai, care abundă în note informative cu caracter geografic, religios și interuman, expuse într-un mod descriptiv, savuros, de o eleganță aparte, care induce cititorului, imaginea locurilor de neuitat din Țara Sfântă, dar și esența propriilor trăiri.

Acest florilegiu de informații și senzații, dă lucrării de față, o grandoare apoteotică.

Trezorieră a unui limbaj religios ce indică un suflet aplecat spre cele sfinte, autoarea ne poartă pe tărâmurile sacre cu aceeași naturalețe cu care vântul își poartă frunzele. Edificatoare este relația autoarei cu oamenii pe care îi iubește instinctiv și dezinvolt. Se conturează subliminal un suflet pur, suav și iubitor de frumos.

Încredințați fiind, de faptul că multe suflete se vor împărtăși de frumusețile celor descrise și de binecuvântarea lui Dumnezeu, o felicităm pe autoare și îi urăm mult spor pe mai departe, în activitatea literară.

Preot-poet Gabriel Constantin

Vicepreședinte al Ligii Scriitorilor,

filiala Dobrogea

O vizită în Israel, la Ierusalim, denumită de către unii și Țara Sfântă, este visul oricărui creștin. Aceasta are o semnificație importantă nu numai pentru creștinii ortodocși, ci și pentru alte religii, cum ar fi: iudaism, islam și credința bahică. În Ierusalim există numeroase locuri sfinte pentru creștinii de orice rit.

Să începem prin a ne trasa cât de cât coordonatele, ca să ne putem imagina cum sunt așezate orașele sfinte în Israel. Că, pe lângă a se vrea o descriere a locurilor sfinte, așa cum m-am priceput, mi-aș dori să fie și un ghid acest volum. Nu știu însă dacă reușesc. Am încredere că Dumnezeu mă va ajuta să realizez ce mi-am propus. Și, așa am simțit nevoia, să îmi reamintesc cu plăcere de aceste locuri sfinte. Am vrut să scriu doar un articol, dar prea multe și plăcute erau toate amintirile ca să le cuprindă doar un articol. Prea încântată am fost de acest pelerinaj, deși până acum am fost în multe țări, nu am mai scris decât o carte de călătorie și anume „Călătorie pe Coasta Dalmației” care, îmi mai este cerută de cei care își doresc o călătorie pe aceste meleaguri, ale vechii Iugoslavii.

Să revenim la Țara Sfântă. Orașul Vechi este situat în Ierusalimul de est și este înconjurat de ziduri. Aceste ziduri au fost construite între anii 1537-1542 de către Suleiman Magnificul și se întind pe o lungime de aproximativ 4.018 m, cu înălțimea medie de 12-15 m și o grosime de 2,5-3 m.

Orașul Vechi este divizat în patru cartiere:

- Cartierul Musulman, cel mai mare și mai populat, situat în colțul cel mai de nord al Orașului Vechi, întinzându-se de la Poarta Leilor la est până la Poarta Damascului, la vest; Acesta cuprinde Domul Stâncii și moscheea al-Aqsa;

- Cartierul Creștin este situat în colțul de nord-vest al Orașului Vechi, întinzându-se de la Poarta Nouă, în nord, la Poarta Jaffa în vest, de-alungul Porții Jaffa la sud, învecinându-se cu Cartierul Evreiesc și Cartierul Armean, continuând spre Poarta Damascului în est, unde se învecinează cu cartierul Musulman. Cartierul conține biserica Mormântului Sfânt, unul dintre cele mai sfinte locuri ale creștinătății;

- Cartierul Evreiesc este situat în sectorul de sud-est al orașului, înconjurat de ziduri și include aria de la Poarta Sion (Zion), în sud până la Cardo în nord, și se întinde la Zidul Plângerii în est;

- Cartierul Armean este distinct de Cartierul Creștin. În pofida micii sale dimensiuni și a populației creștine, armenii și patriarhatul lor rămân în mod fervent independenți și formează o prezență viguroasă în Orașul Vechi.

Zidurile Orașului Vechi conțin 34 turnuri și 11 porți. La ora actuală sunt deschise numai 7, eu am găsit 9. Acestea sunt:

- Poarta Damascului;

- Poarta Nouă;

- Poarta Jaffa;

- Poarta Leilor;

- Poarta Zion;

- Poarta Bălegarului;

- Poarta lui Irod;

- Poarta de Aur;

- Porțile lui Hulda;

Eu, doar pe acestea le-am identificat. De obicei, orașele aveau cât mai puține porți, unele doar o singură poartă, întrucât acestea constituiau punctele vulnerabile ale fortificațiilor lor. Orașele cu zid interior și exterior, aveau porți în fiecare zid. Porțile aveau culoarul de trecere în formă de L, pentru a îngreuna pătrunderea dușmanilor în oraș. Mai târziu, după ce au început să fie folosite carele de război, porțile au avut culoarul de trecere drept. În urma descoperirilor unor ruine, s-a observat că poarta orașului era constituită într-o intrare flancată de turnuri pătrate, ce dădeau întrun vestibul lung, de aproximativ 15-20 m. Cine a mai vizitat vechi cetăți, au văzut aceste turnuri în colțurile cetății.

Voi aminti doar câteva din Porțile Cetății Orașului Vechi, Ierusalim:

Poarta de Aur mai este cunoscută și ca Poarta Splendidă și Poarta Vieții Eterne. Este cea mai veche dintre porțile de astăzi ale Orașului Vechi al Ierusalimului. După tradiția iudaică, este importantă prin Prezența Mântuitorului, care obișnuia să apară pe această poartă. Intrarea în Sfânta Cetate se poate face pe orice latură, prin cele șapte porți deschise, plasate de jur-împrejur. Poarta de Aur, este situată în partea de răsărit, străjuită de sute de morminte, este zidită de musulmani, pentru a nu mai putea intra pe aici Hristos, a doua oară. Căci pe această poartă a intrat Domnul triumfal în Sfânta Cetate în Duminica Floriilor. Tradiția spune că, tot pe această poartă va veni Hristos să judece lumea, în Valea lui Iosafat, care este alături. Numai atunci se va deschide. Această poartă se vede foarte bine de vis-a-vis, din Grădina Ghetimani, traversând o vale, acolo unde Sfânta Scriptură ne relatează că s-a rugat Hristos, înainte de Patimile Sale. În forma actuală a fost construită de bizantini în secolul al VII-lea. Se crede că pe locul porții, se găsea, în vremea lui Irod, Poarta Suzei. În anul 810 a fost închisă lăsându-se doar o mică deschizătură. Cruciații o deschideau de două ori pe an: o dată de Ziua Crucii și altă dată în Duminica Floriilor. Poarta a fost închisă de musulmani în anul 1530, reprezentând pentru ei Poarta Judecății Universale. Intrând pe această Poartă, după Biblie, Iisus i-a certat pe cei care făceau negoț necinstit, amintindu-ne o frază ca aceasta: ”Casa Mea, casă de rugăciune se va chema iar voi o faceți peșteră de tâlhari”. (Matei 21,13)

Tot grupul nostru a făcut poze la această poartă, pe care o priveam, din depărtare, din Grădina Ghetimani. Se spune că, tot pe această poartă, va apărea din nou când va sosi Mesia (Ezekiel 44: 1-3) și o poartă nouă o va înlocui pe cea de acum. Poarta de Aur a mai fost și scena unei întâlniri între părinții Mariei, Ioachim și Ana, pe care îi sărbătorim la 9 septembrie, în fiecare an.

În Vechiul Testament, termenul de Țară Sfântă nu este folosit. Iar, în Noul Testament se spune că, în Ierusalim s-au petrecut multe evenimente importante din viața lui Iisus. Acesta este locul în care s-a născut, a predicat, a fost crucificat și a înviat. Creștinii îl socotesc ca fiind Mântuitorul sau Mesia. În Ierusalim s-au petrecut multe evenimente importante din viața lui Iisus, incluzând câteva din propovăduirile lui, Cina cea de Taină și crucificarea, îngroparea lui Iisus întro grădină, pe un munte din apropierea Golgotei.

Poarta Damascului este una din intrările principale în Orașul Vechi al Ierusalimului. În fața acestei porți se află o coloană romană acoperită cu imaginea Impăratului Hadrian. Pe pragul de sus al porții, din secolul al II-lea este înscris numele orașului sub stăpânire romană, Aelia Capitolina.

Poarta lui Irod, regele iudeilor (amintit în Evanghelia lui Matei), este menționat în Biblie că ar fi ordonat uciderea tuturor pruncilor sub 2 ani, la Bethleem.

Țara Sfântă este patria celor mai sfinte locuri ale creștinătății, incluzând Betlehem, locul unde s-a născut Iisus; Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim, unde a fost crucificat și a înviat; Bazilica Bunei Vestiri în orașul Nazaret. Despre toate vom vorbi, pentru că le-am vizitat.

Cele mai sfinte orașe ale iudaismului sunt: Ierusalim, Hebron, Sefad și Tiberias. Ierusalimul și Țara Sfântă sunt considerate în Vechiul Testament ca un dar divin. Această Țară Sfântă are o formă de relief foarte variată, cu condiții de deșert în sud și munți, în nord. Este așezată la capătul de est al Mediteranei în Asia Apuseană. La nord se află Libanul și Siria, la est Iordania, mai la est de către Egipt – această graniță este hotarul dintre Asia și Africa.

Pe 29 ianuarie 2020, a avut loc îmbarcarea noastră, a grupului, de pe aeroportul Henri Coandă, Otopeni, cu linia aeriană Wizz Air, destinația aeroportul Tel-Aviv. Ne-am întâlnit în aeroport cu Andreea Manoliu, ghidul nostru; Ciprian Pleșea, preotul care ne-a însoțit în pelerinaj, iar unii dintre membrii grupului erau cunoștințe mai vechi, cum ar fi: poeta Limona Rusu cu soțul ei, din Suceava, pe care îi cunoscusem la Slănic-Moldova cu prilejul triplei lansări de carte a unei bune prietene comune, poeta Ionica Bandrabur.

De Olga Grigorov, poetă și bună prietenă din Tulcea, cea care de-altfel mi-a propus acest pelerinaj, a fost o mare bucurie să o revăd. A ținut să-mi facă cunoștință cu fiica unei alte prietene din Tulcea, adică Iuliana Dumbravă, fiica scriitoarei, Angela Dumbravă, cu care m-am împrietenit. Nici nu se putea altfel, fiind o delicată domniță tânără și cu un caracter frumos. Am cerut o cameră pentru a sta împreună.

Intâlnirea la aeroportul Otopeni a fost la 04.00, decolare la ora 6.10 din București, cu sosire în aeroportul Tel Aviv la ora 8.50. Deși am făcut câteva călătorii cu avionul, întotdeauna simt o teamă. Am avut loc la geam și, de data aceasta, am privit, doar ca să îmi înving această teamă. Și, iarăși am simțit darul lui Dumnezeu, deoarece îmi era teamă să fac această călătorie cu avionul la sfârșitul lui ianuarie. Am avut mereu zile senine și călduroase. Vremea rea, cu ploi, ninsori și vânt a început doar la întoarcerea în țară.

La Tel Aviv ne-a preluat șoferul nostru, al Agenției, Musa, cu care am călătorit în fiecare zi. Un tip foarte răbdător și politicos. Ne saluta și ne zâmbea de câte ori urcam în mașină, dimineața. Vedeți, așa se face turism!

Prima oprire am făcut-o la Biserica Sfinților Mihail și Gavril, unde ne-a întâmpinat preotul Gherasim. Acesta este român, din Botoșani, dar stabilit în Israel de aproape 20 de ani. Ca om, foarte simpatic și dezinvolt în vocabular. Ne-a făcut istoricul bisericii, informându-ne că vin foarte mulți creștini români să se roage la această biserică. A lăudat nația română ca fiind buni meseriași, inteligenți, vrednici și că „ar trebui să fim mândri că suntem români, pentru că, ce a construit românul nu se mai repară mult timp după aceea, dar când construiește cineva străin, lasă ceva neterminat, ca să îl mai chemi încă o dată, să îi mai dai alți bani…”

Fiind perioada nefastă, când toată lumea vorbea despre virusul „coronavirus”, părintele Gherasim a făcut și despre acest lucru puțină zeflemea: „Am avut și eu puțină răceală, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu mi-a trecut. Ce coronavirus, ce gripă aviară, ce pestă porcină…? Toate au menirea, uneori, să ne sperie, să ne taie porcii și păsările ca să depindem de alții”. Noi, românii, trebuie să fim mai înțelepți, să nu acceptăm toate câte ni se servesc de către oficialități, să fim mai fermi în luarea unor decizii, să nu ne lăsăm păcăliți atât de ușor…” Multe ne-a spus părintele cu harul său de povestitor, de „frate” al lui Ion Creangă.

„Crucea stă la baza vieții creștinilor, arătând unirea dintre om și Dumnezeu (linia verticală din care este făcută crucea), precum și unirea om-om (linia orizontală). La fel, crucea unește în linie verticală mintea cu inima, aceasta însemnând că nici minte fără inimă, care poate duce la mândrie și tiranie, nici inimă fără minte, care poate duce chiar la prostie”.

Cu un om așa de înțelept, cu un preot cu harul lui Dumnezeu, ca un bun român creștin cum puteam pleca din parohia sa fără să ne ofere un ceai cald, o apă sau o cafea?! În plus, ne-a oferit fiecăruia câte o iconiță și o sticluță cu ulei sfânt. Întotdeauna am observat firea omului. Îți prinde bine să studiezi Psihologia. Atunci când inima te lasă să oferi ceva unui străin, când ești ospitalier, când ești darnic, asta nu înseamnă altceva decât că „ești un om al lui Dumnezeu”. Că, ai înțeles din educația ta religioasă ce este important în relațiile tale cu oamenii.

După ce s-au făcut câteva cumpărături, ne-am îmbrățișat cu părintele, simțindu-l ca pe un frate, am plecat, puternic impresionați de vorbele lui și de ospitalitatea sa.

De aici, am plecat la Lida, la Biserica Sfântul Gheorghe și a mormântului sfântului Gheorghe.

Preotul Ciprian Pleșea a ținut o slujbă la mormântul sfântului și a citit acatistele la cei din grupul nostru. Și am fost în acesta 41 de persoane. Mulți, dar un colectiv ales, parcă au fost selectați. Nu am avut probleme cu nici unul din ei. Nu a întârziat nici unul la mașină, să se uite privind la ceva, sau la cumpărături, pe undeva.

După tot ce am văzut și în această Biserică, ne-am minunat, ne-am închinat și am admirat. Am poposit puțin la acest loc sfânt.

De aici, am plecat la Mânăstirea „Înălțarea Domnului”, unde ne-a întâmpinat maica Teofana, care ne-a făcut istoricul acestei mânăstiri. S-a făcut și aici o slujbă de către părintele Ciprian. La plecare, maica Teofana ne-a oferit fiecăruia cîte o iconiță și o cruciuliță, pe care să o purtăm la gât și să ne fie fiecăruia folositoare și grabnic ajutătoare pentru nevoile noastre.

Înainte de a ne caza, am poposit la un magazin, „Bazar Cleopatra”, de unde am făcut primele cumpărături. De aici s-au cumpărat iconițe, brățări, mărgele, lumânări, diferite suveniruri, după gustul și după bugetul fiecăruia.

Am plecat spre hotelul unde trebuia să ne cazăm, destul de târziu. Hotelul se cheamă Hollyland și este situat în Bethleem. Imediat, după ce ne-am tras puțin sufletul, ne-am spălat, am coborât la masă și am servit un meniu, fiecare, după preferințe, adică bufet suedez. Aici, am reușit să ne cunoaștem cât de cât. Am cunoscut-o pe poeta Leliana Rădulescu, din Craiova, pe Nina Paoli, româncă, dar stabilită de mult timp în Florența, familia Dima, la care vom merge la vară, în Tabără literară, la Dunăvăț, ei având acolo o pensiune. Această familie a fost însoțită și de alte rude. L-am cunoscut pe Ștefan Dudu, din Tulcea, pe Argentina și Vasile Eftimie, frați; pe Lucreția Iordache; Limona Rusu, însoțită de soțul și o colegă de serviciu, tot avocat ș.a.

Seara, înainte de culcare, am făcut un popas imaginar cu tot ce am văzut în prima noastră zi de vizită, după care am dormit un somn dulce pe pământ sfânt. Andreea Manoliu, ghida noastră simpatică, ne-a atenționat că vom dormi foarte bine pe pământ sfânt. Așa a fost.

Am să încep cu Nazaret, locul unde a venit Îngerul Gabriel (Gavriil) și i-a binevestit Mariei că ea îl va avea pe Iisus ca fiu. Aici am vizitat Biserica Buna Vestire. Frumoasă și de folos era acea rugăciune a copilăriei noastre: „Înger, îngerașul meu” și mare păcat că, atunci când devenim adulți și ispitele se înmulțesc, uităm de acest înger divin, loial în toate împrejurările noastre.

La Nazaret a fost casa lui Iosif și Maria, conform Evangheliei lui Luca. Nazaret este și locul unde se pretinde că Iisus a crescut de la un anumit punct din copilăria lui. Aici, în Biserica Buna Vestire se află și singura reprezentare a Maicii Domnului cu Iisus în pântec. Părintele Ciprian Pleșea a făcut o binecuvântată slujbă, iar noi am simțit cele mai mari emoții, că am avut norocul să explorăm aceste locuri încărcate de creștinism.

În Nazaret este locul cu cele mai multe biserici și mânăstiri. Multe dintre ele sunt situate în Orașul Vechi. Tot aici există și câteva moschei. Cea mai veche dintre ele este Moscheea Albă, în centrul pieții vechi din Nazaret.

Biserica Buna Vestire este construită chiar pe locul în care a avut loc vestea nașterii Mântuitorului. Aceasta a suferit multe transformări din cauza cruciadelor din acele timpuri. Construită sub forma actuală ea a fost sfințită de către papa Paul al VI-lea.

În partea de sus a Bisericii Bunei Vestiri este decorată cu mozaicuri, sculpturi și vitralii, reprezentând pe Maria. În centru, în spatele altarului, se află un mozaic care o reprezintă pe Maria ca mama bisericii. De aici am cumpărat iconițe cu Maica Domnului, cu Iisus în pântec. Alții au făcut poze. Ce mi-a plăcut cel mai mult în acest pelerinaj este că nu erau case de bilete la intrare. Așa ar trebui să ia exemplu și cei care servesc alte locuri sfinte. Acestea să poată fi vizitate de credincioși, fără restricție. Cel puțin în mînăstiri sau biserici. Acestea ar trebui să fie deschise pentru orice vizitator. În fond, Biserica este un loc al regăsirii noastre, un loc de închinăciune. Cum să percepi taxă să poți intra în ea? Este ca și când Dumnezeu ți-a închis ușa! Este știut faptul că, atunci când erau războaie, te puteai refugia întro biserică. Este un loc de refugiu și pentru suflet, nu numai pentru trup.

Îmi amintesc cum, la Biserica Neagră din Brașov, aveam la dispoziție doar câteva minuțele până pleca autocarul și m-am prezentat la Casa de bilete cu legitimația de ziarist, să arunc și eu o privire, să mi-o amintesc. O vizitasem cu mulți ani în urmă. Legitimația, îți dă dreptul, prin lege, să vizitezi gratuit obiective turistice. Doamna de la casă nu a putut fi deloc înduplecată, iar eu nu aveam timp decât de o privire de ansamblu. În Grecia și Italia această lege este respectată, fiind o lege europeană.

Ce bine ar fi, pentru toți, dacă am respecta legile, dacă ne-am respecta între noi, dacă am avea prețuire pentru munca fiecăruia. Când vom ajunge la un astfel de nivel, vom fi cu adevărat fericiți și dornici de viață. De altfel, tot răul pleacă de la nerespectarea legilor - și cele lumești, dar și cele divine. Dacă vom respecta cele zece porunci, care sunt pentru binele nostru, viața ar fi mai netedă. Pentru a ne fi nouă bine s-au făcut și cele 10 porunci.

Biserica Buna Vestire, din Nazaret, este construită pe ruinele unor biserici bizantine. Aceasta include peștera în care Fecioara Maria a primit vestea de la îngerul Gavriil că va da naștere lui Iisus. Este un loc unic, care te ajută să intri în comuniune cu Sfânta Fecioara, Maica Domnului care ne conduce la Hristos.

Tot de la Biserica Buna Vestire am luat fiecare câte o sticlă de apă de la Izvorul Sfânt, care curgea chiar sub icoana despre care v-am vorbit, îngrădit cu un gard din fier. Fântâna a fost plasată peste un izvor subteran care a servit de veacuri ca fântână pentru sătenii arabi. Un firicel de apă venind de pe o țeavă în care ne-am umplut sticlele. Este bine să mergem pregătiți, pentru că această apă este tămăduitoare.

Prima referință non-creștină la Nazaret este o inscripție pe un fragment din marmură dintr-o sinagogă, în 1962, în Caesarea Maritimă. Inscripția datează din anul 300 era noastră și dă cronica hirotonisirii unor preoți care a avut loc cu ceva timp după revolta lui Bar-Kokhba (132-135) era noastră. (n.b. „perioadele Medie Romană și Bizantină).

„După ce Irod a murit, un înger al Domnului i-a apărut în vis lui Iosif în Egipt și i-a spus: „Scoală-te, ia pruncul și pe mama lui și du-te în țara lui Israel, căci cei care au încercat să ia viața copilului sunt morți”. Așa că el, s-a sculat, a luat pruncul și pe mama lui și s-a dus în țara lui Israel… Fiind avertizat întrun vis să se retragă în districtul Galileei, s-a dus și a locuit în orașul Nazaret. Astfel s-a îndeplinit ce a fost spus prin gura profeților: „El va fi numit un nazaritean”.

Galileea – este un loc de întâlnire a mai multor religii și civilizații: iudaică, elenistică, creștină, islamică.

Geografii împart Galileea în ținutul de nord al Israelului, divizat în Galileea Superioară și Galileea Inferioară. Granița politică dintre Israel și Liban au drept limita nordică a Galileei.

Galileea este zona pustie a Iudeii (munții Iudeii), în traducere, cred, în umbra ploii. Despre acest ținut, Andreea ne-a povestit că, în această zonă, deasupra casei fiecărei gospodării se mai construiește câte un etaj pentru fiecare copil. La ei, tradiția este să locuiască împreună, toată familia. Tot aici, am întâlnit și beduini, cu corturile lor masive și mulți copiii jucându-se în jurul cămilelor. Beduinii – oamenii pustiului. În general sunt musulmani și se ocupă cu creșterea caprelor. Drumul traversează teritoriile ocupate – arabii palestinieni și israelieni (enclave), drum comun. Râul Iordan formează granița. Aici se află un punct de control. Am traversat și noi Iordanul, spre Ierihon, dar am traversat și pustiul. „Suntem sub nivelul mării, între 900 și 256 m., ne informează Andreea.

După ce am trecut de pustiu, pe Valea Iordanului, multă verdeață: solarii, livezi cu citrice – portocale, curmale, lămâi. Aici plouă suficient încât se obțin recolte bogate. Se spune că această zonă acoperă aproape tot consumul de hrană pentru Palestina și Israel, dar nu numai. Marea Moartă este vis-a-vis de Iordania, așa cum este și vis-a-vis și de râul Iordan, locul de botez pe care l-am vizitat și în care ne-am „botezat” simbolic.

În toată această zonă am admirat Curcubeul, care ne-a însoțit pe tot parcursul drumului.

Am plecat spre Canna Galileii. Aici trăiesc arabii creștini și musulmani.

Marea Galileei, situată aproape de podișul Golan, este cel mai mare lac cu apă dulce din Israel, cam 21 de km. lungime și o lățime de 13 km. Este lacul cu apă dulce cel mai jos situat de pe Pământ și al doilea asemenea loc din lume (după Marea Moartă, care este un lac sărat). El, mai apare în hărți ca Marea de la Tiberias. O mare parte din misiunea lui Iisus s-a desfășurat pe malurile lacului Galileei. Pe vremea aceea, pe malul lacului s-a dezvoltat un înfloritor comerț. Și tot aici, Iisus a chemat la apostolat patru dintre apostolii săi de pe malurile lacului Galileei: pescarul Simon și fratele lui, Andrei și frații Ioan și Iacov. Una dintre faimoasele episoade ale învățăturii lui Iisus, Predica de pe Munte, se zice că este făcut pe un deal cu vedere la, lac. De asemenea, multe dintre miracolele sale: potolirea unei furtuni, hrănirea a cinci mii de persoane - tot aici ar fi avut loc.

Marea Galileei este menționată în mai multe rânduri în Biblie, dar cel mai cunoscut episod biblic ce o implică este cel în care se susține că Iisus ar fi mers pe valurile sale, în mod miraculos, chemându-l la Sine și pe unul dintre apostoli. Acest moment din activitatea pământeană a lui Iisus este consemnat în Evangheliile după Matei, Marcu și Ioan. În Vechiul Testament, Marea Galileii mai este numită și Lacul Ghenizaretului sau Lacul Tiberiadei, fiind și un loc de pelerinaj pentru creștini.

Orașul Tiberias se află pe malul de vest al Mării Galileei, în Galileea Inferioară. A fost construit în anul 20 era noastră și a fost denumit astfel în onoarea împăratului Tiberius. A fost considerat unul din cele patru orașe sfinte ale iudaismului: Tiberius, Ierusalim, Hebron și Safed. Săpăturile pe malul lacului au dezgropat o monedă rară cu imaginea lui Iisus pe o față și cuvintele în limba greacă „Iisus Mesia, Regele regilor” pe cealaltă. Se pare că a aparținut unei serii de monede bătute la Constantinopol pentru a comemora primul mileniu de la nașterea lui Iisus.

Prânzul din acea zi, când am vizitat Nazaret și Cana Galileei l-am servit la un restaurant, numit Ali-s, iar meniul, intitulat „Peștele lui Petru”, însemnând un pește fript, alături de câțiva cartofi prăjiți. La meniu intra lipie și o salată. Din aceasta, puteai să servești cât dorești, dar numai dacă luai întreg meniul. La urmă… un pic de cafea. Tot meniul costa 22 de dolari. Fiind foarte consistent, puteai mânca dintr-un meniu, două persoane. O sticlă de bere de 330 ml. costa 4 dolari.

Am remarcat că prețurile sunt foarte mari în comparație cu ale noastre. Clar că sunt raportate la veniturile lor. Din câte am auzit, remunerațiile israelienilor sunt mai mari decât cele ale palestinienilor. Și, cât privește curățenia orașelor palestiniene, lasă de dorit, față de ce este în Israel.

La Canna Galileea am intrat într-un magazin, de unde am cumpărat vin dulce (de împărtășanie) se spunea, având o poză cu Isus Cristos și cele șase vase, pe care le-a prefăcut în vin bun, după ce au fost umplute cu apă. Și aici, prețurile diferă în funcție de cantitatea pe care o iei: 1 sticlă diferă la prețul de 2 sau 3.

Se spune că, la o nuntă în Canna Galileei, la care era prezent Iisus cu mama sa, vinul s-a terminat. Și atunci, Maica Domnului îl roagă pe Iisus să facă o minune. La început, Iisus a refuzat. Dar, să respectăm veridicitatea celor scrise în Biblie: „Și a treia zi s-a făcut nunta în Canna Galileii și era și mama lui Iisus acolo. Și a fost chemat și Iisus și ucenicii Săi la nuntă. Și, sfârșindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. A zis ei Iisus: Ce ne privește pe mine și pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceți orice vă va spune. Și erau acolo șase vase de piatră, puse pentru curățirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zis-a lor Iisus: Umpleți vasele cu apă. Și le-au umplut până sus. Și le-a zis: Scoateți acum și aduceți nunului. Iar ei, i-au dus. Și când nunul a gustat apa care se făcuse vin și nu știa de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa știau, a chemat nunul pe mire, și i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc, pune pe cel mai slab. Dar, tu ai ținut vinul cel bun până acum?!”.

Și, se mai spune, că aceasta a fost prima mare minune făcută de Iisus. Din cele șase vase, s-au păstrat doar patru. Două vase sunt la ortodocși și două la catolici. Pe cele două le-am văzut și noi, pelerinii.

Pentru credincioșii noștri, Canna Galileei, este recunoscută prin această minune a lui Hristos.

A doua minune a lui Iisus în Canna Galileii a fost cea în care, un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav în Capernaum, s-a dus la El și Îl roagă să vindece pe fiul lui, că era gata să moară. Iisus, i-a zis: Dacă nu veți vedea semne și minuni, nu veți crede… „Mergi, copilul tău trăiește. Și omul a crezut cuvântul pe care i l-a spus Iisus și a plecat. Iar pe când cobora, slugile lui i-au spus că fiul lui trăiește… Așadar, tatăl a cunoscut momentul (ceasul) în care Iisus i-a zis: Fiul tău trăiește. Și a crezut el și toată casa lui”.

Prima biserică creștină din Canna Galileii ar fi fost construită de către Sfânta Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, în secolul al IV-lea. În timp, vitregiile vremii au dus la ruinarea acestei biserici bizantine.

Astăzi, biserica ortodoxă din Canna Galileii este închinată Sfântului Mucenic Gheorghe, fiind îngrijită de creștinii ortodocși greci. În biserică se păstrează două vase mari, din piatră, deosebit de vechi, asemănătoare celor folosite pentru păstrarea apei, în vremea Mântuitorului. Cum intri în biserică, pe dreapta, se află unul dintre vasele din piatră. Și la stânga, cel de-al doilea vas. Aici, credincioșii îngenunchează și se roagă.

Mergem cu tot grupul pe malul lacului Mării Galileei și vedem panoramic Muntele Fericirilor, unde Iisus a înmulțit peștii și pâinile. În apropierea locului, pe un munte, este grota la care Mântuitorul a urcat și a spus Predica de pe Munte. De atunci a rămas denumirea de Muntele Fericirilor. Biserica Beatitudinilor este romano-catolică, situată pe Marea Galileei și pe locul în care, după tradiție, Iisus a ținut predica de pe Munte. Aici a rostit Mântuitorul: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor; Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia; Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul; Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura; Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui; Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu; Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema; Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor; Fericiți veți fi voi, când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea; Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi…

Voi sunteți lumina lumii… Oricine se va supăra pe fratele său, vrednic va fi de judecată… Cinstește pe mama ta și pe tatăl tău, pe sora ta și pe fratele tău, ca să-ți fie ție bine!…” Fericirea presupune un sentiment de mulțumire autentică, de satisfacție și de împlinire! Când vorbim despre fericire, fiecare are versiunea lui.

Fratele meu, care era gata mereu să-ți dea o mână de ajutor, obișnuia să spună: „Fericit este cel ce transpiră pentru altul”. Nu știu de unde se inspirase. Poate din faptul că era credincios și nu lipsea de la slujbele din Biserică.

Mulți cred că o persoană este fericită dacă este bogată și își poate satisface plăcerile. Iisus, nu susține acest lucru. El spune: „Vai de voi, bogaților, pentru că vă primiți din plin mângâierea! Vai de voi, care acum sunteți sătui, pentru că vă va fi foame! Vai de voi care acum râdeți, pentru că veți jeli și veți plânge! Vai, când toți oamenii vă vorbesc de bine, fiindcă la fel le făceau strămoșii lor profeților falși! (Luca 6:24-26).

Iisus, îi numește pe discipolii săi „sarea pământului”, în sensul că au o influență benefică asupra oamenilor, ajutându-i să evite degradarea spirituală și morală. Mesajul sfinților îi poate păstra în viață pe cei care îl ascultă. Tot Iisus, le mai spune: „Voi sunteți lumina lumii!” „Tot așa să strălucească și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:14-16).

Biserica, care am vizitat-o noi, se află aproape de ruinele unei mici biserici din era bizantină datată la sfârșitul secolului IV, care conține o mică cisternă tăiată în piatră, sub ea și vestigiile unei mici mânăstiri la sud-est. O parte din podeaua de mozaic originală a fost recuperată și este prezentată acum la Capernaum. Ambii papi, Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea au celebrat Misă la această biserică în timpul vizitelor lor pastorale în Țara Sfântă.

După ce am vizitat Biserica, am plecat spre Marea Galileei, care se află la doar câțiva pași.

Câțiva dintre pelerini s-au descălțat de pantofi și au intrat cu picioarele în apă. Eu, care nu m-am descălțat, am băgat doar mâinile, și am constatat că era foarte caldă, pentru perioada lunii ianuarie.

Via Dolorosa (cunoscută ca Drumul Crucii, Drumul Durerii sau Drumul Suferinței) este una din cele mai sacre locuri ale creștinătății.

Via Dolorosa sau Via Crucis, amintește dragostea omului față de Dumnezeu. Această dragoste se vede mai mult în Vinerea Mare, când credincioșii pășesc pe urmele Mântuitorului, pe străduțele înguste ale Vechiului Oraș, Ierusalim.

„În dimineața zilei de Vinerea Mare se adună 12 arhierei, cu tot clerul și cu o mulțime de pelerini, la Biserica de la Pretoriu, unde se citesc ”Ceasurile Împărătești”. La ora 10.00, toți pelerinii, cu preoți și arhierei, pornește în mare procesiune de la Pretoriu până sus la Biserica Sfântului Mormânt. Se străbate din nou Drumul Crucii, dar cu mai mulți pelerini în seara zilei de Joia Mare.

Grădina Ghetimani, locul unde Hristos a petrecut Joia Mare, adică ultima sa noapte în libertate, este dominată de opt măslini, uitați parcă de vreme, despre care se spune că sunt martori ai rugăciunii Mântuitorului. Biserica Agoniei – Biserica Tuturor Națiunilor, unde Mântuitorul este înfățișat sfâșiat de durere, este ridicată chiar în Grădina Ghetimani. De aici se vede Poarta Sfântului Ștefan, prin care Hristos a intrat în Ierusalim, spre Golgota.

Pe Via Dolorosa sunt 14 stații (opriri). Nouă sunt de-a lungul drumului și cinci în interiorul bisericii Sfântului Mormânt, pentru a comemora ultimele evenimente din viața lui Iisus. O stradă în două părți, în orașul vechi al Ierusalimului, de la prima din cele 14 stații, urcă spre Dealul Craniului, iar câteodată este abruptă după cum șerpuiește drumul spre biserica Sfântului Mormânt. Tradiția de pelerinaj cu procesiuni ale credincioșilor (din secolul IV până în secolul VII) era de la Ghetimani la Golgota, via valea Kidronului, casa lui Caiafa,pe pantele muntelui Sion (Zion), și înspre nord via Biserica Sofiei, care a fost identificată ca locul unde a stat Praetorium.

Andreea Manoliu, ghida noastră drăguță, ne-a explicat că în locul acela, astăzi funcționează o școală de fete, edificiu turcesc, școala Omariyya.

De-a lungul timpului, de prin secolul VIII și până în secolul XII procesiunea începea de la camera cu Cina cea de Taină și continua spre nord, la Golgota.

Noi, am mers pe ruta de acum a Căii Crucii, care a fost stabilită în secolul XIII, perioada cruciaților și începe de la poarta lui Ștefan și își continuă drumul spre vest, spre biserica Sfântului Mormânt. Aceasta a fost calea pe care a străbătut-o Iisus din piața în care a fost judecat până la locul în care a fost crucificat.

În aceste puncte (opriri) au fost clădite biserici și altare. Întâi, Iisus, s-a rugat ca tatăl său să ia crucea din mâna lui, prin aceasta lăsând să se vadă firea lui de om. Dar, pe urmă a spus: „Facă-se voia ta Doamne, nu voia mea!”

Pe locul unde a fost curtea internă (Praetorium), parte din fortăreața Antonia, este prima stație – condamnarea lui Iisus la crucificare.

A doua stație – Iisus ridică crucea. Biserica Flagelării, este locul în care soldații romani l-au biciuit pe Iisus și i-au pus pe cap o coroană de spini, după pronunțarea sentinței sale.

A treia stație – Iisus cade jos prima oară, sub greaua povară a crucii. În secolul XV a fost construită o mică capelă, comemorând acest eveniment, Biserica Catolică Armeană. Între anii 1947-1948, capela a fost renovată datorită unei donații ale armatei poloneze.

A patra stație – Iisus o întâlnește pe mama sa, Maria. Capela armeană simbolizează locul în care a stat Maria (Stabat Mater Dolorosa) când Iisus a trecut aproape de ea, ducându-și crucea.

A cincea stație – Iisus este ajutat de către Simon din Cyrena. Simon era un pelerin din Africa de Nord care venise la Ierusalim pentru Paști. Conform tradiției acesta este locul în care Simon din Cyrena a fost silit de către soldații romani să-l ajute pe Iisus să-și poarte crucea. Eu știu că mai este denumit și Simion cel Drept sau Prea Dreptul Simion.

A șasea stație – Veronica șterge fața lui Iisus. Casa Veronicăi, conform tradiției, era lângă Via Dolorosa și din această casă ea a ieșit să-i șteargă sudoarea de pe frunte. Făcând așa, imaginea lui a fost imprimată pe ștergarul ei umed.

A șaptea stație – Iisus cade pentru a doua oară. Această stație marchează locul în care Iisus a trecut prin Poarta Judecății. În interiorul capelei inferioare este un pilon, parte a colonadei din fostul Cardo roman.

A opta stație – Iisus consolează femeile. Această stație a fost într-un câmp deschis, iar aici a întâlnit fiicele Ierusalimului care boceau soarta lui amară. Răspunsul lui către ele a fost: „Fiice ale Ierusalimului, nu plângeți pentru mine, mai bine plângeți pentru voi și pentru copiii voștri”.

A noua stație – Iisus cade a treia oară, sub povara crucii. Stația este situată la intrarea de la Biserica Coptă.

A zecea stație – Iisus este dezbrăcat de hainele lui. Iisus a fost adus ca să i se scoată hainele.

A unsprezecea stație – Iisus este pus pe cruce. Un mozaic în această stație descrie un soldat roman care îl bate în cuie pe Iisus pe cruce.

A douăsprezecea stație – locul crucificării. Aici este o biserică Greco-ortodoxă, al cărei altar stă pe stânca Golgotei. In acest loc, conform tradiției, a stat crucea lui Iisus.

A treisprezecea stație – corpul lui Iisus este coborât de pe cruce. Acesta este locul în care Maria împreună cu Iosif din Arimateea și femeile mironosițe a luat corpul lui Iisus după ce a fost coborât de pe cruce. Se află acolo o piatră, reprezentând un mormânt, iar locul se numește Mirungerea, unde toți pelerinii îngenunchează. și se roagă.

A patrusprezecea stație – Iisus este plasat în mormântul lui Iosif. Mormântul este înconjurat cu o structură care a fost construită de către greci în secolul 19. Întro cameră elegantă numită Capela Îngerului este un altar de piatră, despre care se crede că este o bucată din piatra care a acoperit mormântul.

Toate aceste stații sunt reprezentate cu o sculptură din bronz, pe peretele acestor stații.

Mi s-a părut cel mai emoționant moment, cel al Drumului Crucii.

După ce am văzut toate cele de mai sus, am stat puțin la coadă să intrăm la Sfântul Mormânt. Este locul cel mai sacru al creștinilor în Ierusalim. Biserica are în compunerea sa Capela Golgotei și trei stații ale Crucii, ca și locul înmormântării și a învierii lui Iisus. Astăzi, ea servește și ca sediu principal al patriarhului grec ortodox al Ierusalimului.

A privi Mormântul, a-l atinge, a păși peste urmele pașilor lui Hristos, toate acestea constituie pentru pelerini gesturi ale mântuirii. Imediat după ce am ieșit, un sfeșnic mare, aprins cu lumânări. Fiecare pelerin aprinde lumânări pe care le stinge imediat, spunând: cei care le vor aprinde să le fie de folos în clipele de răscruce și de sănătate în caz de boală. Din acestea, sunt date rudelor și prietenilor.

În timpul celui de-al IV-lea secol, după ce s-a creștinat și a transformat creștinismul în religia oficială a Imperiului Roman, Constantin I, denumit și cel Mare, a construit Biserica Sfântului Mormânt.

Foarte interesantă descrierea Andreei Manoliu, ghida noastră, zicând că… „Elena a fost primul arheolog al lumii”. „În anul 326, Constantin I a trimis-o pe mama sa, Elena, să caute amplasamentul Crucificării în Ierusalim, adică să caute Crucea Sfântă pe care a fost răstignit Iisus.

Elena a găsit locul și a găsit și vestigii ale crucii. Pe vremea aceea, crucile erau aruncate, acestea făcând parte din religia noastră, a creștinătății. Împărăteasa Elena a găsit locul unde erau aruncate crucile, dar nu știa care este cea adevărată, cea purtată de Iisus. Atunci, trecând un decedat, a apropiat mai multe cruci de el, iar crucea care a înviat mortul, a fost cea adevărată”. În același loc, 7 ani mai târziu, Constantin I a fondat biserica Sfântului Mormânt în anul 333. Am vizitat și această Biserică, care se află inclusă în această mare construcție și Fântâna Sfintei Elena, unde s-a găsit crucea Mântuitorului. Părintele Ciprian Pleșea, a făcut și în acest loc o slujbă, ca de altfel în fiecare biserică sau mânăstire în care am intrat.

Despre Împăratul Constantin cel Mare ne-a vorbit și părintele Ciprian Pleșea. De altfel, a completat și domnia-sa, din multele sale cunoștințe, despre aceste locuri sfinte. „Constantin cel Mare a domnit între anii 306-337 și a fost Împărat roman. El este cunoscut ca cel care a convocat Conciliul sau Sinodul de la Niceea în anul 325, prima întâlnire a bisericilor creștine și s-a afirmat autoritar în domeniul religios. A instaurat o monedă stabilă. În 330 a fondat o nouă capitală cu numele Constantinopol, astăzi Istanbul. A pus capăt persecuțiilor creștinilor. A făcut foarte multe reforme. El și mama sa, Împărăteasa Elena are un rol important și merite deosebite în descoperirea multor locuri sacre.

În anul 614, când Ierusalimul a fost ocupat de persani, a fost ruinată cea mai mare parte a Sfântului Mormânt. A fost deteriorat de foc și au capturat Crucea.

În anul 630, împăratul Heraclius a intrat triumfător în Ierusalim și a restaurat adevărata Cruce în biserica reclădită a Sfântului Mormânt. Ea a rămas o biserică creștină, și sub musulmani. Primii șefi musulmani au protejat locurile creștine ale orașului, interzicând distrugerea lor și folosirea ca locuințe.

În anul 966 porțile și acopeișul au fost arse în timpul unei revolte.

În anul 1009, califului Hatimid Al-Hakim bi Amr Allah, i-au fost executate ordinele de distrugere completă a bisericii. Se spune că „a fost lezat” de amploarea pelerinajului de Paști, care a fost cauzată anual de către miracolul anual al Focului Sfânt în Mormânt.

Am văzut și noi, pelerinii, locul de unde apare acest Foc Sfânt.

In perioada cruciadelor, au fost zvonuri că o cisternă aflată sub fosta bazilică a fost locul în care Elena a găsit Adevărata Cruce. Am vizitat și noi această încăpere, primind explicațiile de rigoare. Cisterna a devenit mai târziu Capela Descoperirii Crucii.

Acest deal, denumit Golgota sau locul craniului, este în interiorul structurii bisericii. Se urcă câteva scări abrupte. A fost numit astfel din cauza formei sale, care amintește de craniul unei persoane. Când biserica a fost construită pe acest loc, după 300 de ani, dealul dimprejurul mormântului a fost desființat, așa că a rămas o mică structură, pe o suprafață plată.

Ne amintim că, în cea de-a douăsprezecea stație a Crucii, am văzut o rocă, (roca Calvarului) care acum poate fi văzută sub sticlă în ambele părți ale altarului, iar sub altar este o gaură despre care se spune că este locul în care a fost ridicată crucea.

Sub Calvar și cele două capele de pe Golgota, la parter, este Capela lui Adam. Tradiția spune că, Iisus a fost crucificat pe locul unde a fost găsit craniul lui Adam. Se spune că Roca Calvarului a fost crăpată din cauza unui cutremur care s-a produs când Iisus a murit pe cruce.

Înainte de a ajunge la Sfântul Mormânt, în interiorul intrării, stă Piatra Ungerii, cunoscută și ca Piatra Uleierii (Piatra Mirungerii) despre care tradiția spune că ar fi punctul în care Iosif din Arimathea a preparat corpul lui Iisus pentru înmormântare. El a fost îmbălsămat în pânză albă. Astăzi, se spune că acesta se află la Torino – așa-numitul „Giulgiu din Torino”.

Edificiul Sfântului Mormânt are o formă circulară și are două încăperi. Prima conține Piatra Îngerului, o parte din lespedea de piatră despre care se crede că a închis mormântul. A doua este însuși mormântul. O cupolă deschisă luminează sarcofagul de piatră. Sfânta masă, o piatră mică, parte din piatra de mormânt în care a stat îngerul. „Cel pe care îl căutați a înviat!” Continuu arde o lumânare. Se face, de asemenea, slujbă, continuu. Duhul sfânt este omniprezent. Fire umană, nu dumnezeiască. Energia pozitivă trece prin toată ființa. Mântuitorul este în tot locul. Este și o icoană a Fecioarei Maria. Îngenunchezi și te rogi. Dacă ai adus lucruri de acasă, le treci peste piatra de mormânt.

Bisericile ortodoxă orientală, catolică romană și apostolică armeană, au drepturi în interiorul mormântului, și toate trei celebrează acolo Sfânta Liturghie sau Sfânta Misă, în fiecare zi. Pentru pelerini, stau de pază călugări, care nu te lasă să zăbovești cât ți-ai dori, strigând în mai multe limbi „mai repede”, așa cum l-am auzit strigând și la grupul nostru, deoarece foarte multă lume așteaptă să intre.

La stânga altarului, către capela ortodoxă orientală, stă o statuie a Mariei, despre care se crede că face minuni.

În spatele Rotondei este o capelă cioplită, conținând o cameră tăiată în piatră, din care radiază o serie de morminte. Mulți creștini cred că acesta este mormântul lui Iosif din Arimathea în care ortodocșii sirieni își celebrează liturghia în zilele de Sâmbătă. În partea de sud-est a Rotondei este Capela Apariției, care este rezervată catolicilor romani. Și noi am poposit puțin și aici.

Închisoarea lui Iisus

Pe Via Dolorosa se află și Închisoarea lui Iisus, presupusă că ar fi locul unde a fost deținut Iisus, la prima stație.

Pentru a ajunge la Biserica Sfântului Mormânt, trebuie să intri prin poarta Jaffa din orașul vechi al Ierusalimului. După ce ai intrat, continui să mergi către intrarea pieții (strada David) și cotește la stânga la primul colț spre strada Creștinilor, iar la al treilea colț către dreapta în strada Sfânta Elena care te va conduce la intrarea în biserica Sfântului Mormânt.

Se crede că regele David a pus fundațiile pentru orașul Ierusalim aproape de anul 1000 înainte de Hristos. Orașul lui David a fost amplasat pe o creastă îngustă, la sud de Orașul Vechi de astăzi.

Mormântul regelui David este numele dat unui loc pe muntele Sion (Zion) în Ierusalim, aproape de Biserica Adormirii. Mormântul a fost descoperit în timpul unei reparații ale bisericii, motivul pentru care a fost declarat a fi mormântul lui David este nesigur. Cruciații au scos mormântul din contextul lui primar și l-au plasat întrun sarcofag nou de piatră, construit special în acest scop. Conținutul însă nu a fost supus la nici o analiză științifică pentru a-i determina vârsta, forma inițială sau chiar dacă mai există în el un schelet.

Pe data de 30 ianuarie, creștinii ortodocși sărbătoresc pe cei trei ierarhi: Vasile, Grigore și Ioan. Așa se face că, fără să fim anunțați, cei care purtam aceste sfinte nume, am fost surprinși de ghida noastră, Andreea Manoliu, care ne comandase un mare tort cu lumânări și a fost un moment înlțător, când am ieșit în fața mesei cu tort și ni s-a cântat La mulți ani!

Asemenea momente sunt menite să unească oamenii și mai mult și să trăiască o clipă de fericire. Am fost sărbătorită eu, Vasilica Mitrea, Vasile Eftimie, Ionel Dima, și… îmi pare rău, celorlalți doi nu le-am reținut numele. Dar, oriunde ar fi, eu le spun încă odată… La mulți ani!

La mulți ani și celor care ne-au cântat, s-au veselit cu noi și am servit împreună o felie de tort. Vocea părintelui Ciprian Pleșea a răsunat în tot hotelul.

Muntele Tabor este situat în Galileea Inferioară, la capătul văii Iezreel, 17 km la vest de Marea Galileei, în Israel. El este cunoscut și ca Muntele Schimbării la Față, Har Tavor.

Biserica, cu denumirea Biserica Schimbării la Față, este construită după planurile arhitectului Antonio Barluzzi. Ea a fost construită între anii 1919-1924 pe ruinele unei biserici bizantine din secolul V sau VI și a unei biserici a cruciaților din secolul XII ce a fost construită în onoarea unui prinț al Galileei, Tancred. Părintele Pleșea ne-a spus că aceasta a fost a noastră, dar, a fost vândută. Deci, iată că „ne vindem bine” de mai bine de un secol.

Biserica este construită din trei nave, care sunt separate prin două rânduri de coloane suportând arcadele. În partea de sus a bisericii , deasupra altarului, este un mozaic, care descrie Schimbarea la față, care începe la 6 august. Mozaicul este iluminat de raze de soare reflectate de o placă de sticlă din podeaua bisericii. În apropierea locului se află vestigiile mânăstirii San Salvatore, care a fost fondată din ordinul Sfântului Benedict în 1101.

Acum 2000 de ani, oamenii trăiau în peșteri. Icoana Schimbării la Față, piatra, se spune, că este o bucățică din piatra pe care a stat Mântuitorul. Se află și Icoana făcătoare de minuni care a călătorit pe mare. În Tabor, se spune că s-a vestit moartea sa. În cele două clopotnițe, în fiecare parte a intrării în clădire, sunt două capele: Capela de nord este dedicată lui Moise și conține o imagine a lui primind Tablele de Piatră pe muntele Sinai, iar capela de sud este dedicată lui Ilie profetul, și conține o imagine a lui în confruntarea cu profeții lui Ba,al în Kerem-Hacarmel.

Părintele Ciprian Pleșea a citit Acatistul Muntelui Tabor. Tot dumnealui ne-a povestit cum în Zi de sărbătoarea Schimbării la față, coboară un nor pe muntele Tabor. S-a aflat pe Muntele Tabor întro zi cu un astfel miraj.

La poalele muntelui sunt două localități arabe, de unde poți cumpăra diferite suveniruri, fructe sau un pahar de suc de rodii, la 10 lei.

De la baza muntelui până pe platoul unde se află mânăstirea am urcat cu microbuze, autocarul rămânând la poalele muntelui. Este o priveliște de îți taie respirația. Eu am asemănat cu drumul spre Ana Capri, din Insula Capri.

Marea Moartă, numită și Marea Sărată, este atât de sărată că nu trăiește nici o viețuitoare. Nici pe terenurile din împrejurimi nu crește nimic. Pământul este foarte sărat, iar dacă te aventurezi să mergi pe acesta, poți cădea în gol, datorită solului plin cu sare. Locurile din jur par a fi „în pustiu”.

Marea Moartă are o lungime de 67 de km și o lățime de 18 km în punctul cel mai larg. Este așezată în falia văii Iordanului. Mai înainte, Iordanul se vărsa în Marea Moartă, dar acum, fiind foarte scăzut, acesta nu ajunge până la vărsare. Este strâns legată de Deșertul Iudeii la vestul și la nord-vestul ei.

Oamenii din această zonă erau considerați vicioși din cauza actelor de homosexualitate, jafuri și asasinate, și din această cauză s-a ordonat pedepsirea oamenilor lui Lot pentru aceste păcate. Noi cunoaștem din Biblie povestea. Este asemuit cu locul Sodomei și Gomorei.

„Pedeapsa sa a venit când doi îngeri cu formă de oameni chipeși au fost trimiși de Yahve ca oaspeți ai lui Lot. Când oamenii lui Lot au auzit despre venirea acestora, ei au dat năvală la casa lui Lot cu intențiile lor explicite și i-au cerut lui Lot să-i dea pe mâna lor. Aceasta a fost încercarea finală pentru oamenii lui Lot. Astfel s-a format cea mai adâncă regiune din lume, din cauza acestei pedepse. Necredincioșii au fost distruși și adepții au fost salvați”.

Este amenajată o plajă pentru pelerini (turiști), iar câțiva din grupul nostru au făcut baie în mare. Apa este foarte sărată și uleioasă. Dar, se spune că și vindecă anumite boli de piele. Cineva a adus puțină apă din mare întro sticlă și era foarte uleioasă și foarte, foarte sărată.

La intrare se află câteva magazine cu suveniruri, restaurante, un parc, iar priveliștea este minunată. Am poposit aici câteva ore, fără să ne plictisim.

Despre Marea Moartă se mai vorbește și despre descoperirea unui cod secret în Biblie, de către o echipă de cercetători britanici și americani, care dezvăluie lucruri până acum tăinuite cu grijă în text. Astfel, mențiunile privind moartea, sunt ascunse în mijlocul versetelor, iar cele referitoare la viață apar la începutul și la sfârșitul acestora. Textul Bibliei folosește sistemul pentru „a îngropa veștile rele”, concentrând mențiunile despre moarte în mijlocul cărții. Ascunderea veștilor proaste este de fapt pentru prima dată folosită în Biblie.

„Biblia este o colecție de texte canonice, considerate sacre în iudaism și creștinism, o sursă de adevăruri, dar conține multe enigme care au rămas nedezlegate”.

Unele profeții ale lui Isaia, care sunt conținute în Manuscrisele de la Marea Moartă, descoperite între anii 1947 și 1956 la Qumran, ar fi fost confirmate de către descoperirile făcute de telescopul spațial Hubble. Aceste manuscrise au fost mult timp considerate surse ale unei minuni și a unei revelații pentru credincioși. Telescopul Hubble, confirmă vechile referiri despre Univers, găsite în pergamente”.

Una dintre atracțiile acestui pelerinaj a fost la Mânăstirea Hozeva.

După ce străbați o porțiune din pustiu, cobori din autocar și mai mergi un drum destul de lung, cu urcușuri și coborâșuri, o porțiune de drum foarte accidentată. Puțini se încumetă să-l străbată. Pentru cei neputincioși sunt măgari care străbat această porțiune, contra unei sume, am înțeles de 10 euro sau dolari.

Mai întâi să vă spun că aici se află Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva.

„În 1936 Ioan Iacob, a intrat în Mânăstirea Neamț, el fiind născut la Botoșani.

A plecat în Țara Sfântă, dorind viață ascetică, unde a trăit doi ani întro peșteră din pustia Iordanului, apoi 8 ani în lavra Sfântului Sava de pe Valea Chedronului. Aici, îngrijea călugării bolnavi, având cunoștințe medicale, fiind în tot acest timp bibliotecar și ghid. Slujește aici timp de 8 ani.

Mânăstirea Hozeva

In noiembrie 1952, cuviosul Ioan Iacob Hozevitul a intrat în obștea Mânăstirii „Sfântul Gheorghe Hozevitul” din pustiul Hozevei. În vara următoare se retrage într-o peșteră, numită Chilia Sfintei Ana, care ținea de Mânăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul. Aici și-a petrecut ultimii ani, ducând o viață foarte aspră. El mânca numai posmagi sau pâine cu apă. A trecut la cele veșnice pe 5 august 1947, la 47 de ani. A fost înmormântat de Amfilohie, egumenul Mânăstirii Sfântul Gheorghe în peștera care-l găzduise în ultimii ani de viață.

După ce străbați un drum anevoios, ajuns la destinație nu-ți mai pare rău, deoarece sunt locuri unice, cu care nu te întâlnești la tot pasul. În Biserică, părintele Ciprian Pleșea a ținut o frumoasă slujbă, informându-ne că EL este ocrotitorul tuturor pelerinilor. Ioan Hozevitul avea har de la Dumnezeu și scria versuri. Părintele ne-a citit câteva poezii din creația sa. Printre altele, am reținut doar atât: „Dor de Pustie”. Îmi pare rău că nu am putut să-mi notez decât trei versuri, pe care le voi reda mai jos:

„Niciodată duhul nostru/Nu se poate liniști/ Dacă nu ne dăm silința…

Aruncându-ne în urmă/Ochii noștri sufletești/Către anii din vechime/Ai vieții creștinești,/Mintea noastră se uimește /De sfințenia de-atunci/Limba fără grai rămâne,/Ne simțim ca niște prunci/Căci vedem păgânitatea/Dând război necontenit/Adunărilor creștine/Din Apus și Răsărit./Și aflăm credința sfântă/Ca un foc atunci arzând/Iar Biserica în culmea/Biruințelor șezând./Adâncindu-ne mai tare/În trecutul depărtat/Al Bisericii creștine/Gândul nostru stă mirat:/Uriași vedem în față/Pe străbunii credincioși/Noi suntem pe lângă dânșii/Toți, pitici neputincioși./Fruntea lor având cununa/Razelor dumnezeiești,/Ni se pleacă de rușine/Ochii noștri cei trupești./Mici la suflet, mari la patimi/Noi aproape nu-ndrăznim/Să mai cugetăm la Slava/Noului Ierusalim!”

sau,

Că „în veci NU SE SFÂRȘEȘTE”

Când va fi aproape vremea/Judecății viitoare/Vor fi semne mari în lună/Și în stele și în soare./Judecata va să vină/Ca un furt fără de veste/Și fiind noi în păcate?Pocăință nu mai este!/Râu de foc va arde totul/Oamenii și împărații/Dobitoace, pești și păsări/Cu tot felul de stihii/Glasul îngereștii trâmbiți/Va suna din patru „torți”/Și pe trupul meu acesta/Îl va ridica din morți!/Va chema din nou pe suflet/Din porunca lui Hristos/Ca să se împreuneze/Iar cu trupul cel de lut./Sufletul atunci cu trupul/Nemurirea va lua/Dar nu știu; pentru perzare/Sau spre fericirea mea./Dumnezeu cu Sfânta Cruce/Va veni atunci pe nori/Întru toată Slava Sfântă/Ca un drept judecător…”

Mai pot preciza că, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este cel mai nou sfânt.

Râul Iordanului.

- Sunteți pregătiți? Aveți fiecare cămașă? Dacă nu, puteți găsi, să cumpărați, cu 4 sau 5 euro, ne anunță Andreea.

Cred că am avut cea mai mare emoție vizitând Iordanul, știind că, în tradiția creștină, Iisus a fost botezat aici de către Ioan Botezătorul. Aceasta se întâmpla în Bethabara. Iisus a venit aici pentru a fi botezat de către Ioan. Este și locul unde Ioan Botezătorul l-a declarat pe Iisus ca fiind Fiul Domnului și Mielul lui Dumnezeu. La botezul lui Isus Hristos o lumină apare și o voce spune: „Acesta este fiul Meu, să-l ascultați!”

Noul Testament vorbește despre Iisus trecând Iordanul în timpul misiunii sale și despre credincioșii care veneau să îl asculte predicând și să se vindece de bolile lor. Atunci când inamicii au căutat să îl captureze, Iisus s-a refugiat în Iordan, în locul în care Ioan a făcut primele botezuri.

Iordanul este unul din cele mai sacre râuri din lume. Are o lungime de 251 de kilometri. Este un râu în Asia de sud-vest care curge spre Marea Moartă. Andreea însă ne-a spus că, la ora actuală, râul Iordan, nu mai are debitul necesar să se verse în mare.

Cum să nu conștientizezi că mergi în locuri sfinte, că te speli cu apa Iordanului? Oricât de puternic ești emoțional, tot te mișcă aceste sentimente.

Părintele Ciprian Pleșea ne-a pregătit cu o slujbă pentru acest sacru moment. La coborârea din Autocar, ne-am îmbrăcat în cămășile albe și am pășit spre o nouă înălțare a sufletului nostru.

Ajunși pe malul Iordanului, părintele ne-a „botezat” simbolic pe toți, stropindu-ne cu busuioc. Tainele acestea nu se pot înțelege cu mintea, ci cu sufletul. Un lucru pe care nu-l înțelegem astăzi, o să-l înțelegem cu siguranță întro bună zi, dacă vom fi vrednici de aceasta. Spiritul uman este un luptător care tinde spre înalt, astfel că, mai devreme sau mai târziu, reușește să-și depășească condiția de om vremelnic pe pământ, înțelegându-și rostul. Mântuitorul spune: „Cu măsura cu care măsurați, cu aceea vi se va măsura” (Matei 7, 2), iertați deci, ca și voi, la rândul vostru, să fiți iertați. Cu aceste sentimente am primit binecuvîntarea părintelui.

În locul în care am poposit lângă Iordan, jumătatea râului era granița cu Iordania. Ni s-a explicat că, în Iordania, se văd munții Moabului, De fapt, muntele pe care a murit Moise se numește Nebo, acolo unde a murit Moise, după ce i-a scos din Egipt. A rămas acolo pentru îndoiala lui. Este cel mai mare din țara sfântă, și unul din cele mai importante râuri a regiunii Cannaan, scenariu de multe evenimente biblice. Prin formarea regatului Israel, râul făcea graniță cu celelalte popoare vecine. În forma alegorică, expresia de „trecere a Iordanului” înseamnă a părăsi lumea pământească. Iordanul este principala sursă de apă dulce din regiune pentru Israel și Iordania.

De aici ne-am îndreptat spre Ierihon, unde vom vizita Așezământul Românesc. Vedem dudul lui Zaheu.

Zaheu era șeful vameșilor, cu o avere făcută mai mult necinstit. Dar să începem povestea pe înțelesul tuturor.

Ierihonul este unul dintre cele mai vechi orașe biblice, dacă nu cel mai vechi cunoscut în lume. Este orașul aflat la cea mai joasă altitudine și este situat la 40 de kilometri nord-est de Ierusalim. Este oraș cucerit de israeliți după peregrinarea de 40 de ani prin pustiu. Oraș biblic, împreună cu Fâșia Gaza a fost primul oraș cedat de Israel Palestinei în 1994 în urma acordului de pace.

În pilda cu Samariteanul Milostiv, Iisus se referă la drumul extrem de periculos, adevărat cuib de tâlhari în vremea sa. Se presupune că și rostirea pildelor a fost motivată de trecerea lui Iisus prin fața Palatului de iarnă a lui Irod cel Mare, aflat la Ierihon.

În timpul ultimei călătorii, Iisus a vindecat doi orbi. „Și iată doi orbi, care ședeau lângă drum, auzind că trece Iisus, au strigat, zicând: Miluiește-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David! Mulțimea îi certa ca să tacă; ei însă strigau și mai tare: „Miluiește-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David!

Sicomor în Grădina Ghetimani

Iisus i-a chemat și le-a zis: „Ce voiți să vă fac? Zis-au Lui: Doamne, să se deschidă ochii noștri. Și făcându-i-se milă, Iisus s-a atins de ochii lor și îndată au văzut și i-au urmat Lui” (Matei 20, 29-34)

„Și … ieșind din Ierihon, El, ucenicii Lui și mulțime mare, Bartimeu, orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului.Auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: „Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și Iisus, oprindu-se a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, scoală-te!... Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare și a venit la Iisus. „Ce voiești să-ți fac?” „Învățătorule, să văd iarăși”. Iar Iisus i-a zis: „Mergi, credința ta te-a mântuit”. Și îndată a văzut și l-a urmat pe Iisus pe cale (Marcu 10, 46-52).

În Ierihon se petrece și convertirea vameșului Zaheu la pocăință. Copacul în care s-a urcat Zaheu, acesta fiind mic de statură, în apropiere era un sicomor, un copac specific zonei, asemănător cu smochinul. La noi, prin traducere, se spune dud, de aceea și „Dudul lui Zaheu). Iisus îl surprinde cu privirea și, cu o mână îl binecuvântează, iar în cealaltă mână ține o hârtie în care este scris: „Zahee, grăbește de coboară, că astăzi în casa ta trebuie să rămân!”. Iar Zaheu, a zis către Domnul: „Iată jumătate din averea mea Doamne o dau săracilor și dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a zis către el: „Iată, astăzi s-a făcut mântuirea casei tale, căci și acesta este fiul lui Avraam! Căci Fiul omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut!”

În Biserică și în afara sa, se află o icoană înfățișându-l pe Zaheu în sicomar (dud), dar este și pomul original. Este un loc binecuvântat în care îți regăsești liniștea.

Biserica ortodoxă îl prăznuiește pe 20 aprilie. Zaheu l-a urmat pe Sfântul Petru, fiind unul din cei 70 ucenici ai Domnului, în final ajungând episcop. Această pildă ne arată că orice păcătos poate fi adus pe calea cea bună, pentru că Dumnezeu nu vrea pierderea păcătosului, ci recuperarea lui. Faptele și vorbele noastre sunt cele care na judecă. De multe ori suntem conștienți că facem rău, dar continuăm din interese meschine. Plăcerea de a-i face pe alți oameni să sufere, se răsfrânge în primul rând asupra noastră. Nu poți urî pe cineva fără să te îmbolnăvești. Totul se plătește, mai devreme sau mai târziu. De aceea, în Biserică, preotul spune: „Să luăm aminte!” Deci, să luăm aminte la vorbele și la faptele noastre!

Muntele Ispitirii. Karantania sau Carantina. Mânăstirea a fost construită de către bizantini în secolul VI, peste o grotă, despre care se spune că ar fi locul în care Iisus a petrecut patruzeci de zile și patruzeci de nopți în postire și rugăciune în timpul ispitirii de către satana. Este situată în Cisiordania, de-a lungul unei stânci cu vedere la orașul Ieriho și valea Iordanului. Mânăstirea este în posesia Bisericii greco-ortodoxe.

Mânăstirea Ispitirii a fost identificată de către Împărăteasa Elena, mama lui Constantin I, în anul 326, ca una dintre locurile sfinte. Am mers în apropierea acestui munte, unde se zărește biserica. Zidurile acestei biserici sunt situate pe o pantă deasupra mânăstirii. Muntelui i se mai spune și Karantania.

La doar câțiva metri sunt magazine în care negustorii te servesc cu bomboane de ciocolată, smochine, curmale și alte fructe uscate și te ademenesc să cumperi din magazinele lor.

Se află aici și un magazin cu produse cosmetice de bună calitate, dar cam piperate pentru bugetul nostru. Chiar și așa, fiecare a lăsat la acest magazin între 20 și 200 de euro.

Suntem încântați de ce am văzut, admirăm atât împrejurimile cât și mărfurile expuse în afara magazinelor. S-au cumpărat de aici trolere, fructe confiate, bomboane de ciocolată, creme, parfumuri, îmbrăcăminte.

Aproape de noi, o cămilă își așteaptă clienții pentru a se urca cineva pe ea. Se fac poze și sunt toți mulțumiți de excursie.

În Autocar se fac comentarii despre tot și toate. După un timp, intervine Andreea anunțându-ne noul popas în Țara Sfântă.

Muntele Sion (Zion) se află la vest de Muntele Măslinilor, în Ierusalim. Termenul de Sion se referă la întregul oraș Ierusalim și la Țara Israelului. Pe acest munte sunt locuri importante de pelerinaj, cum ar fi: mormântul regelui David și Bazilica Adormirii Maicii Domnului (Dormițion). Tot aici se află și construcția unde a avut loc Cina Cea de Taină. Un alt loc de mare interes este cimitirul catolic, unde este înmormântat Oscar Schindler, un Creștin Drept, care a salvat viața a 1.200 de evrei în Holocaust. Un mormânt notabil și în cimitirul protestant, care îl includ pe arhitectul Conrad Schick. Și, am mai vorbit de structura identificată ca Cenaclul, adică locul în care a avut loc Cina cea de Taină. Ca să ajungem la acest loc sfânt am urcat o pantă destul de abruptă, dar a meritat efortul după tot ce am văzut.

În esență, cuvântul „Sion” înseamnă fortificație. De altfel, Andreea Manoliu ne-a spus că Sionul este vechea denumire a Ierusalimului.

„Domnul iubește porțile Sionului mai mult decât toate locașurile lui Iacov. Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine, cetate a lui Dumnezeu. În Biblie, Sionul este deopotrivă cetatea lui David și cetatea lui Dumnezeu. Are un înțeles spiritual.

„Dar, David a pus mâna pe cetățuia Sionului: aceasta este cetatea lui David”. A fost inițial numele vechii fortărețe iebusiste din cetatea Ierusalim. Pe urmă a ajuns să se denumească nu numai fortăreața, ci și cetatea în care se afla aceasta.

Atunci când Solomon a zidit Templul în Ierusalim, Sionul și-a mărit înțelesul ca să includă și regiunea înconjurătoare.

Un moment de neuitat a fost când, împreună cu părintele Ciprian Pleșu și câțiva pelerini din grup am stabilit să plecăm, la 23.00, să ascultăm slujba de la Sfântul Mormânt. Începuse o ploaie destul de deasă, ne-am urcat în autocar, iar părintele, ca de obicei, a citit acatistul, pregătindu-ne sufletește pentru acest unic eveniment. Urma să ne întoarcem în dimineața zilei următoare, la ora 3.00. Autocarul, de asemenea, urma să se întoarcă să ne ia la sfârșitul slujbei. Am coborât, ploaia, așteptată de atâția credincioși să combată seceta care se instalase, pentru noi acum crea un disconfort. Am străbătut drumul până la Sfântul Mormânt, iar când am ajuns, intrând pe poarta cetății, în fața noastră era un alt grup de greci. Aceștia țineau o rugăciune. Deși unele porțiuni de deasupra noastră era acoperit cu un tavan transparent, ploaia continua să cadă. Am așteptat acolo, fără să ne informeze nimeni ce se întâmplă de nu ne dau drumul înăuntrul. După o așteptare destul de lungă, înaintez printre pelerini și bat în ușă. Un grec s-a scandalizat, arătând prin gesturi că „nu se face”. M-am întors la locul meu, dar tensiunea crescuse în rândul nostru, deoarece ploaia nu contenea să scadă din intensitate, nouă ni se făcuseră frig. După o oră și ceva de așteptat, altcineva s-a încumetat să bată în poartă. Nici o mișcare. După alte câteva minute, aflăm vestea că, în această seară, contrar obiceiului, nu se ține slujbă. Ne întoarcem noi la locul de întâlnire cu autocarul, plouați și la propriu și la figurat,deoarece șoferul plecase să mai prindă un pic de somn între timp. Părintele Ciprian Pleșea, fiind cu noi, tot timpul ne-a încurajat, spunând că „acestea sunt niște încercări care ni se fac”! Le-am acceptat fără să comentăm, dar, până a primit șoferul telefon să vină mai devreme să ne ia, până a apărut, a trecut destul timp. Timp în care, pe unii ne ploua, iar alții, își găsiseră un adăpost la o stație de autobuz. Când am văzut că apare autocarul ne-am bucurat ca niște copii. Totuși, Dumnezeu ne-a întărit în credință, chiar dacă am ajuns la orele 2.00 la hotel, și nimeni nu a simțit pizmă sau „durere” că am trecut prin acest episod. În alte împrejurări, acest episod, m-ar fi făcut să mă simt inconfortabil. Dar nu a fost deloc așa. Am simțit chiar o liniște sufletească.

A doua zi ne-am dus la o altă Biserică românească și am asistat la slujbă. Biserica era neîncăpătoare pentru atâția enoriași veniți la slujbă, încât și curtea era plină de pelerini. Din grupul nostru au fost și unii care s-au împărtășit, spovedindu-se cu o seară înainte la părintele Ciprian. Personal, am simțit o bucurie că biserica era plină de oameni. „Biserica, rugăciunea și credința joacă un rol însemnat în purificarea și îndepărtarea influențelor negative! Cine se simte slăbit și fără putere poate face o rugăciune pentru revigorare. Prin puterea credinței și a rugăciunilor se produc „minuni” asistând la Sfintele Daruri în timpul Sfintei Liturghii, moment de maximă intensitate a energiilor divine. La fel și la Sfântul Maslu, care se consideră a fi o însănătoșire parțială sau totală a unui bolnav”, ne-a spus părintele Ciprian Pleșea. Cei care sunt bolnavi percep acestea mai întâi prin ameliorarea durerilor în acele organe afectate.

În biserici sunt multe icoane făcătoare de minuni și, de asemenea, multe moaște ale sfinților care au fost curați sufletește în viață și au primit harul de la Dumnezeu de a ajuta și vindeca pe cei care le cer ajutorul.

Și în țara noastră sunt multe biserici și mânăstiri cu icoane și moaște făcătoare de minuni.

O mare bucurie m-a încercat când ne-a anunțat că vom vizita și Zidul Plângerii.

Văzusem câteva reportaje la televizor cu acesta, aveam idee, dar, a fost o bucurie imensă să-l pot vedea în realitate.

Conform tradiției evreilor, Zidul Plângerii a fost construit de către Irod, regele Iudeii, în anul 20, înainte de Hristos, atunci când, în Templu, au loc mari extinderi.

Acesta este locul cel mai sfânt al evreilor în Orașul Vechi al Ierusalimului. Este numit Zidul Plângerii, din cauză că, de-a lungul veacurilor evreii s-au adunat la unicul zid al Templului lor Sfânt, pierit după distrugerea Ierusalimului de către romani în anul 70 din era noastră. Zidul are 15 metri. Conform unor vechi date, construirea a durat 11 ani, perioadă în care a plouat în Ierusalim numai în timpul nopților, ca să nu deranjeze progresarea muncitorilor. De aici, ne dăm seama că ce va fi să se întâmple, se întâmplă, cu ajutorul lui Dumnezeu și atunci când vrea Domnul.

În perioada otomană, zidul a devenit locul principal de pelerinaj pentru evrei. Musulmanii se referă la acest zid ca Zidul Al-Buraq, locul în care profetul Mohamed și-a priponit calul lui înaripat (Al-Buraq) în călătoria care a fost menționată în Coran în versetul al-Israa și al Miaraj.

M-am apropiat de Zidul Plângerii, iar alături era o evreică probabil, tânără, care plângea, citea dintr-o mică cărticică și se dădea, din când în când cu capul de zid. Când m-am uitat mai atentă, am văzut că nu era singura care făcea acest lucru.

Nu stau la un loc bărbați și femei. Bărbații stau în stânga, iar femeile în dreapta. Și noi, grupul nostru român, ne-am conformat tradiției lor și am introdus prin crăpăturile zidului cîte o hârtie cu nume dragi din familia noastră. Multe hârtii, cu aceiași destinație, căzuseră de la locurile lor. La 3-4 metri de Zid erau scaune, unde stăteau și se rugau alți credincioși, iar, din loc în loc, postamente cu cărți sfinte, hârtii și pixuri, unde puteau fi folosite de pelerini.

Cei mai mulți erau așa numiții „Perciunați”. Aceștia sunt o categorie de evrei care nu muncesc. Sunt întreținuți de stat, au familii, copiii, iar ei stau tot timpul de învață și se roagă. Pot fi recunoscuți foarte ușor pe stradă. Și nu sunt puțini. Au pălării cu boruri largi, barbă și perciuni, pantaloni negri și cămăși albe.

Biserica Sfântul Ștefan, se află la 100 de metri de mormântul Maicii Domnului, în grădina Ghetsimani.

Ea se află în afara Orașului Vechi, între Muntele Măslinilor și Poarta Leilor. Este construită pe locul unde a fost ucis cu pietre Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan. Aceasta se află în posesia Bisericii Ortodoxe grecești. Este o biserică din piatră, care a fost zidină în anul 1900, în mare parte pe ruinele celei vechi și sfințită în anul 1972. Catapeteasma este sculptată în lemn de chiparos. Pictura și curățenia te face să te simți bine și mai aproape de Dumnezeu. De la fereastră, am privit locul unde a fost ucis de iudei, cu pietre, Sfântul Ștefan, pentru credința lui.

„Sfântul Ștefan îl propovăduia cu multă dragoste pe Hristos, cunoscând și foarte bine Scriptura. Sfântul Ștefan era plin de har și de putere și își câștigase adepți. Făcea minuni și mari semne în popor. Fariseii nu puteau să privească cu ochi buni înțelepciunea și duhul sfânt cu care vorbea. Așa că, au pus niște bărbați să spună că L-au auzit rostind cuvinte de ocară împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu. Blasfemia, pe vremea aceea, era pedepsită cu moartea. Aceste vorbe au întărâtat poporul, pe bătrâni și cărturari, l-au răpit, și l-au dus în sinedriu. Au pus martori mincinoși, care ziceau: „Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt și a Legii. El va strica datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise”. Cei care l-au privit au văzut fața lui ca o față de înger. Ștefan, a privit la cer și a văzut cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Scoțându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre.

Aici, în afara cetății, și-a dat viața, nu înainte de a spune: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Fapte, 7, 51-60). Aceasta mai este numită și „Poarta Sfântului Ștefan”.

În ziua de 27 decembrie este prăznuită nașterea Sfântului, întru viața cea veșnică.

O altă surpriză pe care ne-a făcut-o simpatica noastră ghidă, Andreea Manoliu, asemănătoare celei din 30 ianuarie, când a comandat tort pentru sărbătoriții din ziua aceea, a mai fost cea din ultima zi de cazare la hotel, când, a pus la cale o slujbă, pentru o pereche care, în acea zi împlineau 25 de ani de la căsătorie. Părintele Ciprian Pleșea a ținut slujba, i-a binecuvântat pe cei doi, iar noi ne-am bucurat de tort, bomboane de ciocolată și un pahar cu șampanie. La mulți ani! perechii sărbătorite; La mulți ani grupului nostru! La mulți ani, tuturor!

Sunt multe locuri sfinte pe care le-am vizitat. Poate nu le-am cuprins pe toate. În unele locuri mi-am notat tot ce am văzut, tot ce ne-a explicat Andreea Manoliu și preotul Ciprian Pleșea, iar în alte locuri sfinte am scris din amintiri. Amintiri ce vor fi vii în sufletul meu și le voi păstra cu credință și evlavie.

Una este să citești despre aceste locuri sfinte și alta este să vezi. Cuvintele nu pot explica tot ce vede ochiul sau ce simte inima. Mulți din grupul nostru erau în Țara Sfântă a doua, a treia și chiar a patra oară, așa cum a afirmat prietena mea, Olga Grigorov, că este pentru a patra oară. La început, îți dorești să vezi, dar, văzând, vrei să te întorci. Și, tot așa, de fiecare dată. Doamne-ajută, tuturor!