2020.08.29: Șuraleu: De la diabolicul șamanismului la simbolul ecologismului prin poezia lui Abdulla Tukay

Șuraleu este un personaj mitic care trăiește în adâncurile pădurilor din basmele tătarilor. Cunoscut încă din fragedă copilărie, este greu de imaginat un personaj mai popular la tătari decât acest spirit al pădurii. „Martorii oculari” îl descriu de obicei ca fiind o creatură scundă, pricăjită, cu corp păros sau lânos, cu degete subțiri și lungi ca niște vreascuri și cu un corn mic în frunte. Un fel de hibrid: jumătate om, jumătate pom.

Tătarii îl numesc „Șuralî”, „Șúrelí”, „Arșura”, „Yarîmlîk” sau „Yarîmtîk”, toate fiind derivate din etimoane care au sensul „jumătate”. Căci el are doar o jumătate de suflet și este înzestrat cu puteri supranaturale. Tipul acesta de „jumătate de om” se manifestă sub diferite denumiri și la alte popoare asiatice sau est-europene. În general, sunt personaje fantastice care își pot schimba dimensiunea corpului. Pot locui chiar într-un om. Sunt nocturne, obraznice și disprețuitoare. Se amuză pe seama altora și li se atribuie vocile care par a râde ale bufnițelor sau ale altor păsări nocturne.

Șuraleu este întâlnit în foarte multe basme și în cele mai diverse ipostaze. Unii spun că este o piază rea, un spirit necurat. Că își așteaptă victimele răbdător, ascuns în spatele copacilor din mijlocul codrului și că le alege din rândul copiilor sau al călătorilor solitari. Îi ademenește pe cărări fără ieșire în desișurile din inima codrului unde își vor găsi sfârșitul. Că te poate vrăji, fermeca sau îți poate aduce boala grea. Că are obiceiul de a ascunde topoarele tăietorilor de lemne. Că îi place să-și gâdile victimele cu degetele sale subțiri, osoase și lungi, uneori chiar până la moarte. Că obișnuiește să fure caii țăranilor și să îi călărească până vor fi istovit. Că se poate metamorfoza luând o mie și una de înfățișări și poate chiar să îți apară îmbrăcat în straie țărănești.

Alții, dimpotrivă, îl privesc ca pe un spirit temperamental și simpatic. Ei afirmă că lui Șuraleu îi place doar să îți joace mici farse și să glumească cu tine. Că Șuraleu știe multe trucuri și magii. Oricine se împrietenește cu el are șansa de a învăța formule și gesturi secrete sau procedee miraculoase. Că, pentru a își proteja culturile și vitele, mulți țărani și ciobani obișnuiesc de fapt să pactizeze cu Șuraleu. Că Șuraleu se teme de apă și, dacă te urmărește, poți scăpa de el sărind pe malul celălalt al unui pârâu. Că, dacă te rătăcești în pădure, poți găsi foarte ușor calea de ieșire întorcându-ți hainele pe dos și încălțând pantofii invers. Că, dacă observi că unul din caii tăi dispare regulat pe înserat și se întoarce acasă spre dimineață, în spume și sleit de puteri, îl vei putea prinde pe Șuraleu ungând seara spinarea calului cu rășină lipicioasă. (Badretdin, 2000) Că, dacă apare îmbrăcat în țăran, oricine poate observa două lucruri care îl dau de gol: Șuraleu are ochii strălucitori și poartă pantofii invers sau hainele pe dos. Tot aceștia mai spun că Șuraleu ar fi și el la fel ca noi. Că nu îi place să trăiască de unul singur. Că ar avea familie și copii și că nu trebuie să te surprindă dacă întâlnești în pădure nu doar unul, ci o mulțime de șuralei.

Rădăcinile acestui personaj par a se întoarce în timpuri imemoriale fiind învăluite în legendele misterioase și credințele mistice din străvechea epocă preislamică a runelor și șamanismului poporului tătar. Probabil că la începuturi era asociat strict supranaturalului. Un spirit nefast, malefic, nemilos, batjocoritor. În sensul acesta, criticul de teatru și film Aygul Gabași din Kazan remarcă similaritatea surprinzătoarele dintre Șuraleu și cinematografia americană contemporană. Inspirându-se din mitologia autohtonă, David Lynch îl prezintă în Twin Peaks pe Bob, spiritul rău al pădurii care ia forma unei bufnițe și are permanent nevoie de „jumătatea” sa, o persoană în care să poată trăi. Bob se hrănește cu emoții umane, cu frică și plăcere. El se amuză ducându-și victimele la moarte. Așadar filmul lui David Lynch dezvăluie o asemănare uimitoare și deloc întâmplătoare între vechile credințe păgâne ale diferitelor popoare de pe cele două maluri ale oceanului (Gabași, 2005).

Destinul eroului basmelor tătărești este deosebit de interesant și ține de evoluția poporului tătar, de modul în care el a perceput și a interacționat cu mediul înconjurător. De-a lungul timpului, încărcătura negativă, înspăimântătoare legată de sensul inițial de „jumătate de om” pare a se fi diluat. Pe măsură ce strămoșii noștri s-au îndepărtat de păgânism și s-au simțit mai încrezători în lumea care îi înconjura, s-a accentuat și disoluția misticismului ce îl învăluia pe Șuraleu. Magiile și trucurile sale și-au găsit remedii din cele mai banale. Așadar, schimbându-și în timp aspectul interior și exterior, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea Șuraleu nu mai este perceput ca un personaj strict malefic. Deși își păstrează puterile supranaturale, poveștile îl descriu într-o mulțime de situații, uneori dezavantajoase, pline de comic și ironie. Este tocmai perioada în care cercetătorii culeg și înregistrează aceste basme.

Astfel, Gábor Bálint (1844-1913) născut în satul Szentkatolna (astăzi Catalina, lângă Târgu Secuiesc, Covasna), profesor universitar de limbi uralice și lingvistică comparată la Universitatea din Kolozsvár (Cluj-Napoca), vorbitor a 21 de limbi și primul maghiar care a învățat Esperanto, publică în 1875 la Budapesta lucrarea „Învățarea limbii tătarilor de Kazan”. Marele om de știință, etnograf și scriitor tătar Kayum Nasyri publică în 1880 „Credințe și rituri ale tătarilor de Kazan”, iar în 1900 Tayip Yakin scoate de sub tipar colecția de povești „Dafgilkesel min esab ve sabiyat” (Gabași, 2005).

Aceste lucrări vor sta la baza poemului „Șuraleu” al poetului Abdulla Tukay, cel mai mare poet tătar din toate timpurile. Astăzi, „Șuraleu” face parte din tezaurul de aur al literaturii tătare. Împreună cu „Tuwgan Tíl”, de același autor, sunt cele mai cunoscute poezii din istoria de peste 1000 de ani a literaturii tătare. Într-o notă la poezie, Tukay menționează: „Am scris acest basm „Șuraleu”, urmând exemplul poeților Alexander Pușkin și Mihail Lermontov care au prelucrat intrigi din poveștile naratorilor populari de la sate.”

Șuraleu

(din revista „Datina” nr.3/2020)

Referințe

Gabași, Aygul. „Шурале” (în limba rusă). Татарский мир (No. 3). Москва. 2005. Accesat 05.01.2020. http://www.tatworld.ru/article.shtml?article=695&section=0&heading=0

Salihova, Aygul. „Образ Шүрәле в татарском искусстве”(în limba rusă). Tukay Dönyasî. Kazan. 2011. Accesat 05.01.2020. http://gabdullatukay.ru/tukay-science/heritage/salihova-ajgul-kazan-obraz-shurele-v-tatarskom-iskusstve/

Yarullin , M. „Беренче милли балетыбыз (Гай Таһиров)” (în limba tătară, fragment). Фәрит Яруллин турында истәлекләр: очерклар. Kazan. Editura Tătară. 1985. p 185. Accesat 05.01.2020. http://kitaphane.tatarstan.ru/tat/yarullin/tahirov.htm

Badretdin, Sabirzyan. „The Myth of Shurale” (în limba engleză). The Tatar Gazette (No 3-4). 2000. Accesat 05.01.2020. http://tatar.yuldash.com/eng_103.html